﻿ROMÂNUL, BUCUREŞTI, 30 BRUMARU/12 UNDREA 1877
      
      Telegramele publicate ieri şi cele ce comunicăm publicului mai la vale, atâta cele din sorginte rusă cât şi cele trămise de Români şi de unii corespondinţi străini, se completează unele pe altele,  ş'aretă  astfel vitejia, eroismul, cu care au luptat câte trei armatele.
      „Atacul dat de întreaga armată a lui Osman, zice marele duce Nicolae, a fost făcut cu vitejie desperată. O parte din trupele turceşti a pătruns chiar în şanţurile noastre şi 'n baterii.”
      Imperatorele Ruscioru, care a dovedit că ştie să preţuiască vitejia oriunde o găseşte, încunună eroismul marelui Osman, redându-i sabia.
      Vigoarea şi eroismul armatei ruseşti, cunoscute de toată Europa în luptele ei cele vechi, se văzură şi-acum la luarea acestui al doilea Gibraltar.
      „Toate silinţele inamicului, adaugă marele duce, pentru a rupe linia gre-nadirilor noştri, au rămas zădărnicite."
      Telegrama din Poradim, ce o publicarăm ieri în capul ziarului, provine de la un bărbat străin, şi care prin urmare nu poate fi bănuit de cea mai  mică parţialitate.
      Ea constată, cum văzurăm, vitejia câtor trei armate.
      „Lupta a ţinut 8 ore.
      „Osman a făcut atacul cu toate forţele sale. A atacata poziţiunile de la Sud ale lui Scobeleff, diviziunile generalului Daniloff, între Metropol şi Dolny-Dubnic, reduta galbenă a generalului Katalei, poziţiunile de la Nord şi Opanez ale Românilor.”
      Corespondinţa Agenţiei Havas zice:
      „Turcii pătrunseră şi ocupară reduta. (Gorny-Etropol) Atunci bateriile române de la Opanez şi de la Bukova începură un foc violent contra lui Osman. În acelaşi timp trupele române din Griviţa şi cele ruse de la Sud pătrunseră in oraş şi apoi atacară din nou pe Osman, care lupta se  străbată   liniile spre Vidin.”
      Aceste ştiri sunt de ajuns  pentru a constata vitejia câtor trei armatele şi a face ca lumea s'aplaude cu atât mai mult pe învingători cu cât mai mare a fost vitejia învinşilor.
      În ceia ce priveşte vitejia Românilor, nu vom mai aminti astăzi aci decât faptul că „simţind mişcările Turcilor, s-atu aruncat ei asupra poziţiunilor  inamicului, au luat cu asalt trei redute, au învins prin impetuozitatea românească vigoarea Turcilor, ş'au intrat în fine în Plevna, având şi fericirea de-a avea prea puţini răniţi.”
      În faţa unor asemeni acte, nu ne ieste iertat pentru astăzi decât să salutăm din nou cu respect triumful oştirilor aliate şi pe căpitanii lor, şi să sperăm că această mare victorie va produce în curând pacea pentru binele Europei întregi, şi dreptatea pentru popoarele din Orient care atât au suferit.
      Această speranţă începe deja să ne-o dea ştirea că, peste trei zile, Maiestatea Sa Imperatorele Rusielor va pleca la St. Petersburg.
      Ne-o dă asemenea şi liniile de mai la vale ale ziarului Times şi, pe lângă toate acestea, trebuinţa ce are comerţul şi industria Europei întregi: să se facă dreptate pentru ca să se facă şi pacea.
      Un corespondinte al unuia din cele mai însemnate ziare din Londra ne comunică câte-va părţi din ultima-i corespondenţă, în care dă samă despre o vizită făcută la poziţiune dimprejurul Plevnei. El  constată inteligenţa cu care au fost conduse lucrările de apărare şi întărire ale Românilor. Nu ne îndoim dară că cititorii noştri vor vedea cu deosebită plăcere această corespondinţă.
      Publicăm mai la vale proiectul de lege pentru înfiinţarea de bănci agricole şi espunerea de motive ce îl însoţeşte, şi care a fost supusă Camerei zilele acestea din iniţiativa d-lui P. Buescu şi altor domni deputaţi.
      Trebuinţa acestor instituţiuni fiind din cele mai viu simţite, pentru clasa cea mal producătoare a ţării, ne grăbim a publica acesta proiect, pentru ca fie-care să-l poată studia, şi a-i aduce îndreptările de cari s'ar simţi nevoie.
      

ROMANULU, BUCUREŞTI, 1/13 UNDREA 1877.
      
      Relaţiunile oficiale sau particulare despre bătălia de la Plevna n'au sosit încă nici pân'acum.
      Pentru ca să putem găsi, cât prin putinţă mai apropiat de adevăr, partea ce a luat armata română la acest mare fapt de arme, făcurăm ieri, în primul nostru Bucureşti,o dare de seamă, culeasă după osebitele ştiri telegrafice sosite şi publicate deja.
      O telegramă sosită ieri seară din Bogot, pe care o publicăm mai la vale, confirmă relaţiunea dată de noi ieri, şi chiar în acea parte însemnată pentru onoarea armatei noastre ş'a comandanţilor ei, ca noi cei dintâi începurăm atacul. Ece cum începe telegrama din Bogot.
      „Românii au fost cei dintâi cari au văzut mişcările Turcilor şi ei au luat mai de la început cele trei redute turceşti.
      „După acest prim succes, ei au întors bateriele lor de la Opanez contra puterilor lui Osman, pe cari le-au luata în şarpă, până ce diviziunea a doua de la Griviţa şi trupele generalului Scobeleff putură să pătrundă în oraş şi să le atace pe la spate.
      Acest singur fapt, ce-l cunoaştem pân'acum, este d'ajuns prin el însuşi ca să confirme votul Parlamentului: că armata română şi Înaltul ei Comandant au bine meritat de la Patrie.
      Monitorul, care ne sosi ceva mai târziu astăzi, publică o mică relaţiune despre memorabilele fapte de la 28 Noembre.
      Ea neschimbând nimic din cele ce ziserăm şi ieri şi astăzi, ne mărginim în a reproduce mai la vale oficiala relaţiune.
      În urma acestor glorioase izbânzi ale armatelor române, ce făcură iluştrii bărbaţi de Stat şi protivnici a tot ce se făcu pân'acum?
      Toţi cei cari au salutat cu bucurie şi cu mândrie triumfurile armatei române; toţi cei cari au citit dezbaterile din Cameră şi din Senat, cu ocaziunea adresei, şi-au zis negreşit că protivnicii guvernului au recunoscut în fine ş'au declarat că buna, înţeleaptă şi'n adevăr patriotică a fost calea pe care a mers naţiunea şi guvernul ei.
      Din nenorocire ei a făcut contrariul. După luarea Plevnei, atacurile au început şi mai cu înverşunare. Eroul Osman-paşa a capitulat; eroii de la Pressa şi de la Timpul bombardează, cu o furie crescentă, guvern şi naţiune.
      Ziua de 29 Noembre bărbaţii de Stat de la Pressa o consacră în a cere darea în judecată a colonelilor Angelescu, Slaniceanu, Voinescu şi a generalului Cernat.
      În ziua de 30,  după ce  anunţă căderea Plevnei, ei consacra primele 4 coloane ale Pressei pentru a spune, naţiunii şi Europei, că d-nii Carp şi Boerescu reprezintă   „patriotismul luminat şi prevăzător, curagiul civic, pus în serviţiul unei cauze naţionale, şi că opoziţiunea din Senat a bine meritat de Patrie”.
       În fine, în ziua de astăzi, 1 Decembre, se ocupă de bandele de tâlhari din telegrama d-lui Catargi, şi numai de dânsele.
      Publicul a văzut că noi profităm şi d'această mare şi naţională  biruinţa pentru a curma lupta. Nici un cuvânt nu ziserăm, în aceste zile de glorie şi mărire naţională, contra celor ce stăruiesc cu sete d'a combate chiar naţiunea, cu speranţa ca vor cădea ceva sburături şi pe capul guvernului.
      Pe când toţi străinii aplaudă şi salută cu respect faptele Românilor; pe când ziarele engleze, ruseşti şi germane recunosc că România ş'a luat astăzi prin ea însăşi locul ei în concertul european; pe când însuşi Le Messager de Vienne, de la 7 Decembre, lasă să i-se scrie din Roma următoarele:
      „Noi nu suntem nicidecum nesimţitori la dovezile de vitejie pe cari le dă juna naţiune română. Din contra, suntem mândri, cum are drept să fie oricine, de tot ce face onoa-rea şi gloria membrilor familiei sale. Nimic nu putea asicura mai bine în consiliile Europei triumful independinţei României."
      Iluştrii patrioţi din opoziţiune declară că ei au bine-meritat de la Patrie, pentru că s'au opus la tot ce s'a făcut până acum.
      Vom discuta şi vom lupta, fiindcă sfadă şi luptă caută cu lumânarea.


ROMANULU, BUCURESCI, 2/14 UNDREA 1877
      
      Un om se află pe culmea unui munte. Cerul e senin, şi dulcele raze ale soarelui îl inundă şi îl înveselesc. Jos, supt picioarele lui, vede nouri groşi şi negrii. El trebuie să se coboare, dara e natural să  întârzie pe câtă mai poate îndeplinirea acestei datorii.
      În această posiţiune ne aflăm şi noi, din seara de 28 Noembre. Naţiunea este în lumina de pe culmele unde s'a suit cu armata ei. Greu dar, foarte greu ne vine să ne coborâm în întunericul unde stau potrivnicii noştri politici, spre a aduna cuvintele şi faptele lor, ş’a le espune publicului.   
      Ştim că trebuie să ne-mplinim ş-această tristă datorie. Dar… s-o mai amânăm şi pentru astăzi, să mai stăm pe'nălţimile din jurul Plevnei, de unde se vede atât de limpede gloriosul presinte şi strălucitul viitor al nobilului şi viteazului popor român.
      A! Cât este de dulce pentru amărâtele animi ale unei naţiuni, care fu desarmată şi maltratată în timp de peste două sute de ani, d'a vede că fiii săi, îndată ce putură să reia arma, sfărâmară cuibul nebiruit al biruitorului Osman! Ce balsam de vindecare a vechilor ei rane d’a vedea c'acea Plevnă, devenită proverbială prin sângele ce înghiţi din amândouă părţile, prin lunga-i înconjurare şi prin eroismul ce văzură încruntatele dealuri ale Bulgariei, că Plevna cea mult căutată de Unguri, Plevna cea mult blestemată de poporul rus şi român, Plevna care va rămâne celebră în analele noastre resbelnice, Plevna a'ncetat d'a mai fi adă-postul celor cari ne jefuiau şi ne ucideau.
      Românii avură fericirea d'a intra cei dintâi în Plevna, şi ece-o astăzi în puterea armatelor ruso-române, cu toate trofeele, cu toate muniţiunile, cu toate întăririle sale.
      Cu nespusă veselie serbă capitala României această mare isbândă cu nespusă bucurie o serbă ş'o serbează Românimea toată.
      Un aer de mândrie naţională se vede pe toate figurile, căci şi frunţile'ncreţite de durerea perderilor ce vom fi avut se'nseninează ca să salute cu inimă deschisă triumful drepturilor naţionale, al ideilor generoase, al unei vitejii din cele mai depline.
      Înţelege oricine agitaţiunea morală şi materială ce acest eveniment a produs în toate părţile şi din toate puntele de privire.
      Momentele de faţă sunt momente de fapte, mal mult decât momente de narări şi de vorbe.
      D'aceia nu trebuie să se mire nimeni de'ntârzierea, amănuntelor privitoare la înfrângerea Turcilor, la faptele militare ale ambelor armate, la resutatele dobândite, precum şi la perderile ce trebuie să fi avut.
      Dacă’nţelegem nerăbdarea publicului d'a afla cât mai răpede şi cât mai multe lucruri, se cuvine a ne gândi totdeodată la ocupaţiunile ce au atât armatele biruitoare, cât şi şefii lor, cu ocuparea fortificărilor coprinse, cu inventarierea spolielor şi trofeelor militare, cu îngrijirea răniţilor, cu paza şi transportul zecilor de mii de prisonieri.
      Să ne mulţumim dar cu ştirile ce ne sosesc treptat pe fiecare zi, şi mal ales cu cele ce publicăm astăzi mai la vale. Provenind din diferite isvoare, între cari şi engleze, ele ne vor face să înţelegem şi mai bine mărirea evenimentului ş’a resultatelor ce vor decurge dintr'însele.
      El Gazi Osman, paşa comandant al trupelor otomane din Plevnn, e azi prinsul oştirilor beligerante.
      În această situaţiune, ne mai esistând temere de dânsul şi de trupele sale, e timpul să le judecăm cu nepărtinire şi cu acea dreptate, care se impune mai cu deosebire învingătorilor.
      D'aceia credem a fi ecoul opiniunii publice, recunoscând acestui general toate meritele şi toată energia de caracter, de care ştiu da cele mai temeinice, şi… vai! cele mai dureroase probe.
      Prin ştiinţa strategică, prin neobosita-i activitate, prin zelul, patriotismul şi demnitatea ce desvoltă, el putu face, din orăşelul Plevnei şi din tărâmul împrejmuitor, o adevărată cetate de apărare pentru statul şi capitalele Turciei.
      Luptând cu frigul şi cu foamea, cu descurajarea unora şi cu ardoarea altora, luptând mai cu samă cu nobila'i ambiţiune, cu conştiinţa misiunii ce i se încredinţase şi cu mulţimea speranţelor întrînsul concentrate, Osman-paşa ştiu să se arate distins căpitan şi bărbat cu merite superioare.
      Îşi făcuse pe deplin datoria în timpul asediului. Şi-o făcu pe deplin şi cu prisos până-n cele din urmă momente. Căci, în fruntea ne-pregetatelor sale şiruri, ieşi să înfrunte cu bărbăţie puterea adversarilor, ca să'şi mănţină onoarea şi reputaţiunea.
      Se cade dar ca, în mijlocul bucuriei triumfătoare, s'aducem un meritat omagiu capului şi armatelor din Plevna.
      A se face dreptate unui valoros căpitan ş'unor trupe astăzi biruite şi captive, este în natura naţiunii romane. Această dreptate este demnă de armata rusă şi de nobila animă a împăratului Alexandru II, care restitui intrepidului luptător semnul distinctiv al militarului, sabia pe care Osman fu silit s'o închine triumfătorilor. Ea în fine ne face să preţuim şi mai mult isbânda color două armate victorioase, căci au trebuit să facă multe sacrificii, să îndure multe osteneli, se desvolte cea mai mare vitejie, spre a supune o armată puternică, conduşi de capi atât de energici, şi ajutată de întăriri naturale şi făptuite, a căror nimicire parcă mai pre sus de puterea omenească.
      În acelaşi timp însă, suntem datori a ne întoarce privirile cu respect şi cu iubire către acei mărinimoşi fii ai naţiunilor aliate, care cu preţul vieţii lor asecurară triumful de care ne bucurăm noi astăzi.
      Respect şi iubire generosului monarh, care împărtăşi cu soldaţii săi neajunsurile ca şi gloriile dobândite.
      Respect şi iubire către augustul nostru suveran, care, de la începutul resbelului până astăzi, c'un devotament mai presus de orice laudă, renunţă la desmierdările familiei, la liniştea şi sicuranţa traiului, spre a lucra zi şi noapte, spre a înfrunta pericolul, spre a'ndeplini greaua sarcină a însemnatei sale comande, în fine spre a ne da, împreuna cu iubiţii noştri oşteni,   esemplul vitejiei ş'al abnegării.
      Iubirea iarăşi şi recunoştinţa tuturor fiilor naţiunii, a căror vitejie ne-a înviorat şi ne-a renumit, al căror sânge a readus fala strămoşească ş'a sigilat independinţa, drepturile şi mărirea  României.
      Represintaţiunea naţională a fost dar credinciosul răsunet al ţării, când a recunoscut că atât suveranul, cât şi armata română au bine-meritat de la patrie, căci, mulţămită lor, patria română e azi respectată chiar şi de neîmblânziţii ei inamici.
      „A se  supune sau a se depune”, zise d.  Gambetta într'o  întrunire publică. Naţiunea francesă alese din nou pe cei cari susţineau drepturile ei de suverană. Guvernul de la 16 Mai stărui în a nu se supune nici a se depune.  
      N'a rămas intrigă, n’a rămas uneltire care să nu se puie în lucrare pentru a sfărâma voinţa naţiunii.
      Ea ş'aleşii ei stătură neclintiţi pe tărâmul legal, pe când cei cari luptau în contra ei svârcoliau în spasmuri epileptice.
      În faţa acestei rebeliuni a puterii esecutive, în faţa acestor acte „ultrarevoluţionare” cum le-a calificat în senat d. Dufaure, comerciul şi industria s'aretară pe scenă.
      Făcând cunoscut cititorilor noştri petiţiunile comercianţilor şi industrialilor, ziserăm că nu mai este în putinţa reacţiunii d’a nu se supune acestei  puteri atât de mari.
      Reacţiunea mai resistă, se mai svârcoli, dar în fine se supuse, şi astăzi, după ştirea telegrafică de mai la vale, Francia are un minister parlamentar.


ROMANULU, BUCURESCI, 5/17 UNDREA 1877
      
      Căderea Plevnei şi triumful armatelor ruso-române a provocat o durere până la delir în Ungaria. Acusările, ce face presa ungară d-lor Andrassv şi Tisza, sunt egale cu cele ce face aci Pressa d-lor Brătianu şi Cogălniceanu. Recomandăm citirea estraselor din presa ungară, ce le reproducem mai la vale, şi trecem azi la regularea socotelelor cu Pressa partitei conservatoare de la noi.
      Ţara  întreagă cunoaşte curatul isvor al representaţiunii sale de astăzi.
      Ţara întreagă ştie că mandatarii săi din cameră şi senat  sunt  adevărata espresiune a voinţei ş'a opiniunii marilor şi micilor proprietari, a comercianţilor, industriaşilor şi profesiunilor liberale, a întregei poporaţiani  rurale şi urbane.
      Ţara întreagă e martură că deputaţii şi senatorii actuali n'au fost nici numiţi, ca'n alte timpuri, de administraţiunea guvernamentală, nici improvisaţi prin manopere imorale, prin abus şi prin violenţă.
      D'aceia naţiunea are încredere şi stimă pentru dânşii, d'aceia şi dânşii simt, cugetă şi lucrează a măsurat simţimintelor, trebuinţelor şi intereselor naţiunii.
      Această fericită împrejurare făcu ca Românii, în evenimente atât de serioase, să se afle în deplină identitate de aspiraţiuni şi de credinţe cu conducătorii afacerilor generale, cu delegaţii lor legali şi legitimi; să procedă 'n unire, ajutaţi şi întăriţi unii de alţii, la prevederea măsurilor, la realisarea faptelor ce puteau dovedi Europei că neamul român e plin de vioiciune şi demn d'un frumos viitor.
      Ş'aceasta e atât de adevărat, încât nici chiar setoşii de putere, nici chiar reacţiunea, care cutează foarte, nu prea cutează să zică că adunările legiuitoare de astăzi nu sunt sinceră şi fidelă espresiune a naţiunii.
      D'aceia, în răstimpul cât ele nu funcţionară, foile oposiţiunii nu îşi deteră silinţe mai stăruitoare decât:
      1.   Să gâdele susceptibilitatea corpurilor   legiuitoare,   susţinând că guvernul a făcut   pe  armată   să treacă Dunărea  fără a lor prealabilă consultare şi regulată autorisaţiune;
      2.  Să repete că toţi conservatorii au cea mal mare încredere în lumina şi patriotismul represintanţilor ţării, a cărora decisiune   spuneau c'o acceptă cu nerăbdare.
      Pe d'o parte dar îşi împliniau misiunea d'a semăna vrajba şi desbinarea, pe d'alta sperau că, îndată după întrunirea camerelor, actele şi conduita guvernului vor fi osândite, iar dumnealor rugaţi a se sacrifica se primească conducerea intereselor publice pe cărări mai line, spre gloria mai mare, către un viitor mai de fală.
      Şi pe ce-şi bazau aceste speranţe? Pe calomniele ce ne-aruncaseră, pe contrazicerile cu cari se ilustraseră, pe tablourile ce făcuseră de milioanele răsipite, de tratate călcate, de interese străine izbite! Ţipătul văduvelor şi lacrimele orfanilor nu lipsiseră d'a fi întrebuinţate spre a susţine că  guvernul e un trădător, că miniştri varsă în deşert sângele Românilor, că acest cabinet a aruncat armata, pe neaşteptate, pe câmpul de onoare.
      Dar camerele se'ntruniră şi alegerea birourilor îi făcu să presimtă că-n loc de ieremiade, ca d-lor, mandatarii României intonează imnuri de felicitare pentru fiii ţării, pentru augustul lor căpitan, pentru viitorul şi fala naţiunii.
      Camerele se-ntruniră şi proiectele de răspuns la mesagiul tronului îi făcură să constate că zadarnică le fusese aşteptarea şi cumplită rătăcirea..
      Astfel adunarea deputaţilor în loc d'a le face placul şi d'a-i chiema pe d-lor ca salvatori, spuse poporului român, adresându-se suveranului, că ea:
      consideră viteaza noastră oştire ca aliată de fapt cu puternica armată a împăratului Rusiilor: „naţiunea binecuvintează şi pune cununa neuitării pe mormintele celor ce şi-au dat viaţa pentru ţara lor"; că amândouă oştile trebuiau să se întâlnească la ora pericolului pe câmpul de onoare în faţa Plevnei, devenită cheia operaţiunilor militare, de la Dunăre;
      că guvernul trebuia să decidă locul şi momentul trecerii fluviului, îndată ce acea trecere era reclamată de interesul apărării ţării, de ferirea ei ca să n'ajungă un câmp deschis şi întristător al răsbelului;
      că simte şi recunoaşte, împreună cu M. Sa, că oştirea română şi Domnul ei trebuie să stea pe câmpul de onoare până când se va ajunge scopul însemnat de adunare, că statul român, la viitoarea pace, să iasă c'o posiţiune politică bine definită, ca naţiune, de sine stătătoare, să-şi poată îndeplini misiunea ei istorică;
      că'n fine adunarea e'n perfect acord, ca şi până acum, cu guvernul ieşit din sânul ei.
      Aceste declaraţiuni erau de ajuns pentru ca reacţiunea—care mai nainte repetase c-aşteaptă glasul naţiunii - erau de ajuns s'o facă a-şi schimba părerea ş'a zice că glasul camerei nu mai e glasul naţiunii.
      Pentru ce nu mai e glasul naţiunii ?
      Pentru că n'a zis şi n'a făcut ceia ce naţiunea doria să zică şi să facă.
      Şi ce doria naţiunea, după dânşii? Ca mandatarii ei să fi declarat că guvernul „fără autorisarea prealabilă a corpurilor legiuitoare şi contra chiar a voturilor esprimate d'aceste corpuri, a angajat ţara într'un resbel ofensiv d'atâta gravitate”, prin urmare să răstoarne guvernul şi să-l dea în judecată ca violator al intereselor ţării ş'al tuturor usurilor constituţionale.
      Şi cine spune d-lor c'ar fi dorit aceste declarări?
      D-lor spun că le dorea naţiunea?
      Care naţiune?
      Naţiunea compusă din d-nii „prinţul Dim. Ghica, B. Boerescu, George Cantacuzino, Al. Orăscu, P. Carp şi alţii” 2) ca dd. Lascăr Catargi, Em. Florescu, P. Mavrogheni, A. La-hovari, Nicolaidi şi tovărăşia.
      Ş'aceşti domni formează naţiunea, adică întreaga ţară?
      Negreşit, deoarece afirmă că politica ce urmează şi pe care o propun „nu este numai a marelui partid conservator din ţară, cu toate nuanţele sale, ci a întregei ţări.
      Negreşit, deoarece susţin că principiile politicei d-lor „le declară şi le afirmă în numele partidului conservator, în numele ţării întregi astăzi, în momente atât de solemne şi în faţa împrejurărilor cari au să decidă de soartea şi de viitorul României”.
      Astfel glasul adunării deputaţilor nu poate fi glasul naţiunii, deoarece una spune „întreaga ţară”, compusă din dd. D. Ghika-Boerescu-Carp, ş'alta spun d-nii deputaţi.
      Şi nici glasul senatului nu e glasul naţiunii, deoarece în şedinţa senatului de la 26 Noembre „întreaga ţară” se compuse de trei voturi, iară toţi ceilalţi senatori declarară:
      „că trecerea peste Dunăre ne era impusă cu un act de prudenţă şi prevăzătoare apărare;
       „că România nu se cuvine a lăsa arma din mână până când independinţa şi drepturile sale nu vor fi pe deplin recunoscute.”
      Aşa dară, după reacţiune, Românii, în aceste solemne împrejurări, n'au un senat şi o cameră care să represinte ţara, ci o adunătură de oameni necunoscuţi, cari au usurpat numele şi calitatea de mandatari.
      Aşa dară ţara, şi încă ţara întreagă, consta din cele 5 nume publicate'n capul manifestului oposiţiunii.
      Aşa dară puterile străine să nu creadă c'aci se petrece ceva legal şi serios, ci să ştie că totul e’n ilegalitate, în anarhie şi'n usurpare, adică într-o situaţie care merită dispreţul lumii şi intervenirea yreunui vecin binevoitor.
      Aşa dară armata să nu mai dea ascultare şefilor ei, nici în resbel să mai stăruiască, căci nu ţara a trimis-o la resbel, deoarece „ţara” sunt dd. Boerescu-D, Ghica-Orăscu-Carp şi alţii, cari găsesc că totul s'a făcut şi se face prin călcarea legilor şi spre nefericirea naţiunii române.
      Vă salutăm, domni conservatori, vă salutăm cu stimă şi cu respectul ce se cuvine unor atât de mari politici, unor atât de mari cugetători, unor atât de mari patrioţi cum v-arătaţi d-voastră!
      Prin programa de la 26 Noembre, reacţiunea conservatoare declară că nu deoarece „s'aducă turburare’n spiritul bravei noastre armate, care are de datorie a se bate cu animă în orice resbel ar fi implicată”, că nu vrea „s'aducă divisiuni şi slăbiciuni interioare, prea fatale în circumstanţele de faţă”. 
      Însă aceiaşi reacţiune vorbise, c'o zi mai nainte, de „aventuroasele întreprinderi ale guvernului radical”, ea spusese că „din nenorocire s'au deschis corpurile legiuitoare”, c'această deschidere „n'a făcut decât să mărească inchietudinea publică”, că „divagaţiunile şi aiurările în care am fi căzând noi le inspiră vii inchietudini asupra stării noastre mintale”.  Aceasta se cheamă discusiune serioasă şi nobilă, consecinţă de principii şi moderaţiune, după partita moderată. Astfel ţin d-lor „să n'aducă divisiuni şi slăbiciuni interioare, prea fatale'n circumstanţele de faţă”. Apoi, d'o dată cu declarările de mai sus, reacţiunea scrise:
      că „ne aruncăm în aventure, nesicuranţă si temere”;
      că ”acest timp de decădere, de jale şi de sânge protivnicii d-lor, radicalii de la putere, cutează, profanând cel din urmă simţ de demnitate, a'l numi timp de mărire, de glorie şi de mulţămire generală";
      că ,guvernul, fără autorizarea prealabilă a corpurilor legiuitoare şi contra chiar a voturilor esprimate de aceste corpuri, a angajat ţara într-un resbel ofensiv de atâta gravitate”;
      că despre Camera actuală „s'au convins pe deplin că glasul ei nu este glasul naţiunii”; 
      După reacţiune, aceasta se cheamă a nu aduce desbinări şi slăbiciuni interne, foarte fatal 'n împrejurările de faţa.
      Peste două zile, aceiaşi conservatori, vorbind despre şefii armatei, scriseră că „nu este pedeapsă destul de aspră pentru aceia cari îşi bat joc de viaţa a zeci de mii de fii ai acestei ţări, în scopul culpabil de a complace  acelora cari-i menţin la putere; ş-apoi, adresându-se partitei contrarie, o ameninţă prin următoarele cuvinte: „să nu se uite că puterea este efemeră. Şi din cerul fără nuori poate cădea trăsnetul; dar când cerul e înorat, care pot fi consecinţele furtunei!”
      In fine, o zi în urmă dup'aceste cuvinte, adause că „ne aflăm în midlocul unei prostraiuni generale de caractere şi de inteliginţe”, că „lucrările acestui guvern le inspiră mare nedomirire şi mare temere pentru viitorul nenorocitei d-lor Românii”.
      Ş'acestea le spun iarăşi cu dorul d'a nu aduce turburare şi ne-ncredere în spiritul armatei, iarăşi spre a nu produce divisiuni şi slăbiciuni interioare, prea fatale'n cir-cumstanţele de faţă!
      Aşa dară, după „iluştrii bărbaţi de Stat" din tabăra protivnică:
      Camerele nu mai sunt represintaţiunea ţării; glasul lor nu mai e glasul naţiunii; reînceperea lucrărilor lor s'a făcut spre nenorocirea Românilor, ca să mărească temerea şi îngrijirile publice.
      Unii din şefii armatei nu mai sunt demni de ascultare, nici de numele ce li se dă, căci ei nu fac decât să'şi bată joc de zeci de mii din fiii ţării, cu singurul scop d'a place" guvernului care'i ţine la putere.
      Ţeara  'n cele mal mari nenorociri, din causa cabinetului actual, care a comia marea crimă d'a fi numit radical de către oposiţiune.
      Guvernul n'a făcut şi nu face decât întreprinderi aventuroase: el a declarat resbel fără ştirea şi învoirea ţării legale, a aruncat armata pe neaşteptate pe câmpul de onoare, a adus nesicuranţa şi temerea.
      Partita liberală şi, cu dânsa, imensa majoritate a poporului român profanează cel din urmă simţ de demnitate, când susţine că azi e un timp de mărire şi de glorie.
      Cei de la Românul sunt smintiţi cari divagă şi aiurează.
      Epoca de faţă e o epocă de decădere şi de jale, în care domneşte o prostraţiune generală de caractere şi de inteligenţe. Ş 'n această categorie intră şi venerabilele d. Bosianu.
      Conclusiunea e prin urmare :
      că numai camerele d-lui Catargi erau represintaţiunea ţării, că numai glasul lor era adevăratul glas al naţiunii, numai lucrările lor aduceau fericirea, sicuranţa şi liniştea publică;
      că numai supt d. Florescu şefii armatei erau oameni de onoare şi de animă, cu demnitate şi cu consciinţă d'a lor misiune;
      că numai una ministeriu Boerescu-Carp ar aduce cele mai mari fericiri asupra României, că el ara şti s'arunce armata alt-undeva decât pe câmpul de onoare, aducând – prin aceasta – sicuranţa şi creditul;
      că tot caracterul, toată inteligenţa şi toată seriozitatea s'au concentrat în d-nii Boerescu-Carp şi scriitorii de la  organele d-lor.
      Acesta e patriotismul acestor domni, printr'acestea vor să n'aducă turburare'n spiritul bravei armate, divisiuni şi slăbiciuni interioare, atât de fatale în circumstanţele de faţă.
      Astfel vorbeşte şi presa maghiară pe când  naţiunea română -  renăscută şi reînălţată pe culmea gloriei  străbune — îşi  sărbătoreşte cu fală victoriile fiilor. Îşi încinge cu dafinii   nemuririi pe mărinimoşii săi eroi.
      12 ore.—Tot parcursul cortegiului  imperial, de  la gară până la palat, n'a fost decât o ovaţiune, o unanimă nesfârşită şi entusiastă strigare de ura!
      Maiestatea Sa era însoţită în trăsură de M. S. Doamna şi purta cordonul Steaua României. Deşi obosit, dară era vesel şi mulţămia tuturor.
      Îmbulzeala era aşa de mare pe stradele pe unde a trecut Maiestatea Sa încât nu se poate descrie. Întreaga poporaţiune a capitalei s'a grăbit să iasă întru întâmpinare şi să felicite pe nobilul şi generosul monarh.
      Stradele, casele şi prăvăliile sunt împodobite cu steaguri cu colorile ruse şi române. Garda naţionale era înşirată pe trotoare de la gară până la palat. Aci două frumoase arcuri erau înălţate la intrare. D'asupra acestor arcuri s'a pus portretul M.S. era de desupt inscripţiunea: Plevna. Nicopoli, Şipka, Kars. Ardahan. Mai jos o cruce care ziseră va fi luminată de gaz şi d'asupra căreia sta scris: In hoc signo vinces. Ziseră oraşul va fi iluminat.


ROMANULU, BUCURESCI, 12/24 UNDREA 1877.

      Domnul  Românilor va sosi joia viitoare în Bucuresci.
      La 1866, când junele nostru ales intră în Capitală, însoţită de locotenentul domnesc, Nicolae Golescu, merse d'a dreptul la Mitropolie ş'apoi la Cameră, unde depuse jurământul de credinţă.
      Joia viitoare intră în capitală suveranul României libere şi independente, conducătorul armatelor române la glorie, învingătorul oştirilor otomane la Plevna şi la Rahova.
      Nu este oare logic ca d’astă-dată să-l primim cel puţin tot cum îl primirăm la 1866 ?
      Politica ce urma acum Carol I este politica străbună. Domnii cei vechi s'aliau cu cel care lupta pentru salvarea popoarelor creştine, biruiau pe inamici şi, când se înturnau, mergeau îndată la altarul bisericei naţionale; ba încă unii zideau câte o biserică pentru fiecare biruinţă.
      În epoca noastră avem ca biserică şi şcoala şi libertatea.
      Carol I, dovedind lumii întregi, care nu mai credea, ca viuă şi neatinsă a rămas vitejia română, mai arată şi faptul, fără esemplu în Europa şi chiar în America: el combătu cu oştirea română şi cu aliaţii săi, având nu numai parlamentul deschis, ci şi absoluta libertate a presei ş'a întrunirilor. Şi faptele au arătat, celor cari se temeau de absoluta libertate, că ea nu numai nu este o piedică dară încă este şi cea mai adevărată tărie pentru guverne; ş'avurăm fericirea d'a putea saluta, cu parlamentul deschis, luarea Plevnei, ş'acum înturnarea în capitală a căpitanului învingător, ş'a trofeelor luate de armata română cari vor sosi în Bucuresci tot Joi.
      Să mergem dară cu dânsul la 1877, ca la 1866, la Mitropolie şi să salutăm cu iubire pe căpitan, oştirea şi libertatea.
      Camera a votat astăzi că fraţii Golescu au binemeritat de la patrie ca mâne Camera se facă vacanţe, pentru a asista in corpore la îmormântarea generalului  Golescu, a otărât ca statul să facă cheltuelele de înmormântare şi ca bustul generalului să se pună la tribuna Camerei.

      
